Vineri, 27 mai 2016, la Galeria de Artă „Artex”, din municipiul Râmnicu Vâlcea, are loc vernisajul unei expoziţii personale a artistului plastic Laurenţiu Dimişcă. Expoziţia cuprinde lucrări de pictură, instalaţii, dar şi alte genuri de reprezentare plastică. Despre acest eveniment, artistul plastic Gheorghe Dican, preşedintele UAP Vâlcea, ne-a spus: “Laurenţiu Dimişcă este unul dintre cei mai interesanţi artişti plastici români, din generaţia tânără. El promovează, în România, un gen de artă mai puţin cunoscut şi care vine de la pictorul francez Jean Dubuffet. Conceptul se cheamă artă brută şi Laurenţiu Dimişcă este cel mai important reprezentant al acestei tendinţe în România. El s-a ocupat, în 2011, de organizarea la Bucureşti a unui mare salon de artă brută care a reunit artişti din foarte multe ţări. De asemenea, La Piatra Neamţ, el şi-a propus să facă un Muzeu cu lucrări de artă brută şi sunt convins că o să reuşească acest lucru”. Evenimentul are loc cu începere de la ora 18.00 şi este organizat de UAP Vâlcea. Laura Bondoc
LA GALERIA „ARTEX”, ARTISTUL PLASTIC LAURENŢIU DIMIŞCĂ ŞI-A EXPUS LUCRĂRILE
La sfârşitul săptămânii trecute, Galeria de Artă „Artex”, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în prezenţa unei asistenţe numeroase, a fost gazda vernisajului unei expoziţii personale a artistului plastic Laurenţiu Dimişcă din Piatra Neamţ. Expoziţia de la Râmnicu Vâlcea cuprinde lucrări de pictură, instalaţii, dar şi alte genuri de reprezentare plastică. Laurenţiu Dimişcă s-a născut la data de 17 ianuarie 1977, în oraşul Piatra Neamţ. A absolvit Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra Neamţ (1991-1995) şi Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca (2000). De asemenea, a urmat cursurile de master şi cele de doctorat la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca. Laurenţiu Dimişcă este membru UAP România, filiala Piatra Neamţ. Despre acest eveniment, artistul plastic Gheorghe Dican, preşedintele UAP Vâlcea, ne-a spus: „Expoziţia de la Galeria «Artex» este una inedită, pentru că artistul Laurenţiu Dimişcă promovează un gen de artă, care este mai puţin cunoscut şi mai puţin folosit în mediile artistice profesioniste. Conceptul de artă brută a fost lansat de pictorul francez Jean Dubuffet, în anul 1945. Probabil că şi contextul istoric, social, politic, din perioada respectivă, l-au determinat pe artistul francez să promoveze o astfel de artă. Dacă stau bine să mă gândesc şi Primul Război Mondial a făcut acelaşi lucru cu Mişcarea „Dada”, care a apărut în 1916. Cred că acest lucru era o reacţie împotriva urâtului, a violenţei. Practic, cei care fac această artă provin dintr-un mediu în care există probleme psihice, dacă pot spune aşa, din spitalele de psihiatrie, pentru că lumea descrisă de pictorii, care fac artă brută, este o lume macabră, chiar schizofrenică, o lume care nu are legătură neapărat cu frumosul, cu experienţele artistice pe care artiştii le-au asimilat, le-au însuşit şi le-au pictat de-a lungul timpului. Laurenţiu Dimişcă practică această artă în ciuda faptului că el este un pictor profesionist. Arta brută promovează pe cei care nu au şcoală, care vin cu exprimările din interiorul sufletului fără să fie prelucrate de partea intelectuală, negând rolul şi funcţiile cunoaşterii. Aşa cum spuneam, Laurenţiu Dimişcă este un pictor şcolit, are un doctorat în arte vizuale şi, totuşi, este cel mai important reprezentant al acestui curent în România. Este un artist care este chemat în multe locuri din Europa, pentru a preda cursuri pe acest domeniu şi cel care a organizat, pentru prima dată în ţara noastră, un salon internaţional de artă brută şi cel care se străduieşte să facă la Piatra Neamţ un muzeu autentic, pe care vrea să-l înscrie în Cartea Recordurilor şi în ghidul curiozităţilor de vizitat. El a cumpărat o şcoală, care are 800 mp, şi crede că în toamnă va da drumul la primele săli, unde se vor ţine şi simpozioane de creaţie, unde vor veni şi artişti care să lucreze, unde vor fi tot felul de întâmplări artistice, nu neapărat pe această direcţie a artei brute. El este o persoană căreia îi place tot timpul să scornească câte ceva. Expoziţia de la Râmnicu Vâlcea a demonstrat lucrul acesta, pentru că dincolo de lucrările expuse pe zona parietală a sălii, a fost şi o paradă a modei. Am avut o bună colaborare cu elevii de la Liceul de Arte «Victor Giuleanu » şi cu cei de la Şcoala Gimnazială «Anton Pann», pe care i-a adus Georgiana Poenaru şi căreia îi mulţumesc pe această cale, copii care au îmbrăcat costumele speciale făcute de Laurenţiu Dimişcă, creaţii ale autorului”. Laura Bondoc