UAP Valcea UAP Valcea

Evenimente & Noutati

Afla toate noutatile si evenimentele UAP Valcea

Artisti uitati

La început de primăvară, Filiala Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici şi Fundaţia HAR – Habitat şi Artă în România organizează expoziţia de pictură şi grafică intitulată Artişti uitaţi, alcătuită din lucrările Mariei Constantin, ale Lidiei Nancuischi şi ale lui Constantin Calafateanu. Expoziţia face parte din programul Restituiri, iniţiat de Fundaţia HAR încă din anul 2002 şi care, de-a lungul a cincisprezece ani, a readus în atenţia publicului numele şi operele multor pictori formaţi la şcoala românească de artă, cu maeştrii interbelici.

 

Expoziţia va cuprinde trei micro-retrospective de autor, în încercarea de a aduce în atenţia publicului o parte dintre creaţiile a trei artişti născuţi înainte de 1930, formaţi în perioada interbelică şi în cea postbelică, pictori care s-au confruntat cu vitregiile istoriei şi care nu şi-au aflat încă locul meritat în galeria de valori ale plasticii româneşti moderne.

 

Constantin Calafateanu (1911-1987) s-a născut la Tulcea într-o familie boierească, de intelectuali, a studiat literele la Lyon şi la Sorbona, în paralel cu artele frumoase, la celebra academie Julien din Paris, unde i-a avut profesori pe P.A. Lorens şi André Lhotee. Reîntors în ţară, artistul trece prin închisorile comuniste şi, odată, eliberat, nu-şi găseşte cu uşurinţă locul în noua orânduire. Breasla îl acceptă şi îl respinge, marginalizându-l în cele din urmă. A deschis mai multe expoziţii la Paris decât în ţară, fiind membru al Maison d’Artists.

 

Lidia Nancuischi (1918-2003) s-a născut la Chişinău, s-a refugiat la Bucureşti după cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord, în 1940, a urmat Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, secţia de artă murală, la clasa lui Samuel Mützner, şi se numără printre primii membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România. A expus în ţară şi peste graniţe, dar după 1990 a intrat, asemenea multor artişti din generaţia ei, într-un nemeritat con de umbră.

 

Maria Constantin (1926-2012) s-a născut la Bucureşti în familia avocatului Arnold Schwefelberg, a suferit din pricina prigoanei împotriva evreilor din timpul regimului Antonescu; în 1941 a început studii particulare de pictură cu Zoe Vermont, între 1942-1944 a urmat Şcoala de Arte Decorative cu H.Stern, M.H. Maxy şi Gusti, iar între 1946-1948 a fost studentă a Academiei Libere „Guguianu”, la clasa lui M.H. Maxy. A expus îndeosebi acuarelă, în numeroase expoziţii personale şi de grup din ţară şi de peste graniţe.

 

Vernisajul expoziţiei Artişti uitaţi, al cărei curator este criticul de artă Luiza Barcan, va fi vernisată vineri, 10 martie 2017, ora 18.00, la Galeriile de Artă Artex din Râmnicu Vâlcea.

Semne de primavara

Intr-o atmosfera plina de entuziasm, vineri 17 februarie 2017, in cadrul galeriei Artex din Ramnicu Valcea, a avut loc vernisajul expozitiei „Semne de primavara”, editia a VIII-a. Evenimentul urmareste sa aduca in atentia publicului valcean o generoasa oferta expozitionala, prin diversitatea tematica a genurilor artistice si a mediilor de exprimare ce cuprind: pictura, grafica, ceramica, sculptura, obiect si arte decorative! Creatiile poarta semnaturile membrilor filialei UAP Valcea si a catorva artisti invitati din filialele UAP din tara. In acest fel, alaturi de artistii valceni, Gheorghe Dican presedinte UAP Valcea si vicepresedinte UAP Romania , Petti Velici, Aurelia Sanda-Ceuca, Georgiana Poenaru, Tina Popa s.a.  se regasesc: Zuzu Caratanase – vicepresedinte UAP Romania, Marius Barb – presedinte UAP Bucuresti, Cornelia Victoria Dedu, Florin Stoiciu – Bucuresti, Marcel Voinea – presedinte UAP Craiova, Iulian Segarceanu, Adrian Banica, Gabriel si Horia Giodea, Grigore Popescu, Bogdan Maxim – Craiova, Radu Rosian – Resita,  Stefan Dumitru, Laura Elena Dumitru – Focsani s.a. Datorita faptului ca si aceasta editie cuprinde un numar important de artisti participanti, poate reprezenta un reper in clasificarea evenimentului ca unul cu caracter national.

„Povești mediteraneene”, – Rodica Lomnășan

Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Vâlcea, deschide sezonul expozițional din acest an cu o expoziție inedită de gravura si acuarelă despre… mare.

Sub titlul „Povești mediteraneene”, artista sibiancă Rodica Lomnășan a vernisat la galeria de artă a artiștilor vâlceni, prima sa expozitie personală din Ramnicu Vâlcea, o invitatie adresată iubitorilor de artă să descopere, in miez de iarnă, frumoase piesaje estivale din Insula Cipru. Lucrările expuse pe simezele Galeriei de artă Artex din Râmnicu Vâlcea, 40 la număr, sunt realizare în perioada 2009-2015 si spun povestea pe care artista Rodica Lomnășan a surprins-o în perioada cât a locuit la malul mării Mediteraneene. Este o explozie de culoare care aduce o notă de optimism și la Vâlcea în plină iarnă. Rodica Lomnășan este la prima expoziție persoanală în Ramnicu Vâlcea. O parte din lucrările pe care artista a decis să le prezinte iubitorilor de artă vâlceni au mai fost expuse anul trecut și la Institutul Cultural Român din Bucureşti. Expoziția „Povești mediteraneene” va putea fi vizitată până pe 16 februarie

#ACCENTE# Aurelia Sanda & Georgiana Poenaru

AURELIA SANDA ŞI GEORGIANA POENARU EXPUN LA GALERIA „ARTEX”

Vineri, 9 septembrie 2016, la Galeria de Artă „Artex”, din municipiul Râmnicu Vâlcea, are loc vernisajul unei expoziţii de artă conceptuală sub genericul „Accente”. Pe simezele galeriei de artă vâlcene îşi vor expune lucrările artistele plastice Aurelia Sanda şi Georgiana Poenaru. Despre această nouă expoziţie ce se va organiza la Galeria „Artex”, Gheorghe Dican, preşedintele UAP Vâlcea, ne-a spus: „Acest eveniment reprezintă încă o colaborare între cele două artiste, Aurelia Sanda şi Georgiana Poenaru, membre ale filialei Vâlcea a UAP. Expoziţia este plină de provocări, pentru că, de fiecare dată, cele două artiste inventează altceva şi ne surprind atât din punct de vedere conceptual, cât şi din punct de vedere al tehnicilor folosite. Cele două artiste se potrivesc, chiar se completează reciproc, fiindcă sunt extrem de inventive. Au o bucurie specială atunci când experimentează noi tehnici, noi materiale. Las, totuşi, curiozitatea deschisă pentru cei care vor vizita expoziţia, să descopere noutăţile în materie de limbaj plastic, cu care artistele vor veni în această nouă expoziţie”. Evenimentul, organizat de UAP Vâlcea, are loc, la Galeria „Artex”, cu începere de la ora 18.00. Laura Bondoc

Expoziţie aniversară Tina Popa

Vineri seara, pe 27 ianuarie 2017, a avut loc vernisajul expoziţiei aniversare Tina Ecaterina Popa la Muzeul de Artă „Casa Simian” din Râmnicu Vâlcea, sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România (filiala Vâlcea), cu sprijinul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, al Consiliului Judeţean Vâlcea şi al Clubului Rotary Vâlcea (partenerii media ai evenimentului au fost Studiourile de Radio şi Televiziune din Bucureşti, Craiova, Râmnicu Vâlcea).
Expoziţia – definită în invitaţia la eveniment drept „un profil automărturisitor, compus din 60 de secvenţe pictografice, menite să ilustreze spectacular propria vocaţie şi cariera creativă” – este un omagiu adus la ceas aniversar binecunoscutei artiste vâlcene, la 60 de ani de neîntreruptă activitate (pictură şi grafică), începută de la vârsta de 15 ani ca elevă la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din Bucureşti, când a început să creeze, trecând de la real la imaginar.
Tina Popa a devenit de multă vreme un nume de referinţă în arta plastică vâlceană şi naţională, iar activitatea ei nu a însemnat numai munca în atelier, ci şi tot ceea ce a realizat (şi a investit) în societatea în care a trăit. Aprecierea de care se bucură a fost dovedită vineri şi prin numărul mare al prestigioșilor săi invitaţi (nu numai din Vâlcea, ci şi din Bucureşti, Craiova, Sibiu, Piteşti, Petroşani, Cluj), speech-urile elogioase ale unor oficialităţi şi personalităţi artistice, şi nu în ultimul rând, prin dragostea cu care lumea a înconjurat-o, într-o sală expoziţională care a devenit foarte repede neîncăpătoare (cineva numărase 164 de persoane).
Invitaţii au observat imediat că asistau la „un altfel de vernisaj” (aşa cum chiar Tina Popa şi-a propus să fie), mult mai lejer, cu glume şi vorbe de duh, consistent („puţin şi bun”), într-o ambianţă de sărbătoare: flori şi şampanie, îmbrăţişări, zâmbete şi felicitări sincere pentru artistă, totul înnobilat de muzică (Camelia Clavac – soprană; Galina şi Victor Nemţeanu – cafe concert), pe un fundal în care se derulau, în slide show, imagini cu scene din activitatea artistică a Tinei Popa sau din cele şase ediţii ale taberei de Creaţie „Dealul Malului”. După cum se ştie, aceste tabere au fost organizate în chiar casa artistei (loc pe care ea l-a „sfinţit” mai întâi prin propriile sale creaţii de când s-a mutat aici, acum 27 de ani) şi care a devenit astfel un spaţiu sacru, aproape un loc de pelerinaj unde s-au perindat numeroşi sculptori, pictori, critici, personalităţi marcante ale vieţii culturale româneşti (criticul Pavel Şuşară şi actorul Dan Puric sunt exemple elocvente în acest sens).
Cu acest prilej a fost lansat şi albumul aniversar „Tina Popa”, într-o nouă ediţie de excepţie. Acest album de artă a devenit în fapt o monografie (a cărei apariţie autoarea o consideră „un miracol”), care cuprinde şi imagini şi texte biografice. El dă seamă asupra unei activităţi prodigioase în plan artistic şi social şi care justifică (ca efect secundar), pe bună dreptate, titlul de „cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea” care i-a fost acordat artistei în anul 2008.
Cei prezenţi au participat apoi la un „Laudatio”, ocazionat de „parcurgerea eroică, dar glorioasă a celor 75 de ani a canonicului labirint al vieţii”. Prea Sfinţia Sa Emilian Lovişteanu (Episcop Vicar al Episcopiei Râmnicului) a evidenţiat faptul că Tina Popa a ştiut să redea în tablourile sale frumosul divin din oameni, din natură şi din întregul univers. A venit cu recunoştinţă la vernisaj pentru a-i mulţumi că există, deoarece artista este un dar al lui Dumnezeu pentru noi, umplându-ne sufletele de ceea ce înseamnă iubirea față de Dumnezeu, de oameni şi față de natura care ne înconjoară.
Criticul de artă Pavel Şuşară crede că prin această expoziţie ne aflăm nu într-un moment întâmplător, ci într-un plin ceremonial al unui eveniment istoric. Tina Popa (pe care o cunoaşte de 20 de ani) reprezintă de fapt numele unui fenomen, al unei energii, al unei forţe, al unei combustii ieşite din comun, toate sub aparenţa fizică a unei fragilităţi şi a unei graţii permanente, care creşte pe măsura trecerii timpului. Aşa se explică de ce artista este, înainte de orice, un om care construieşte, care pe orice pune mâna reuşeşte să realizeze ceva semnificativ şi să adauge lumii o nouă dimensiune, având în acest sens o natură renascentistă. Simpozionul de pictură de la Capul Dealului este o altă creaţie majoră, care a condus la armonizarea unor artişti cu temperamente, stiluri şi viziuni diferite, într-o formă de pace şi de convieţuire, aşa cum rareori se poate vedea. De asemenea, Tina Popa a ştiut să creeze, alături de colegii ei din Râmnicu Vâlcea, un climat artistic pe care cu greu îl găseşti în altă parte (un adevărat etalon de coeziune artistică şi de armonie a intereselor, care poate reverbera pe un spaţiu mai larg). O altă dimensiune a vocaţiei sale de „constructor” se reflectă în chiar picturile pe care artista le-a expus la muzeu: un pictor care lucrează şi creează efectiv cu lumină (cu ceea ce a rămas neconsumat din actul Genezei), pentru că aceasta reprezintă de fapt culoarea. În mod convenţional, lucrările ei sunt flori, peisaje, naturi statice, dar în spatele acestora se află, de fapt, adevăratele energii creatoare ale Tinei Popa. Totul este punere în starea de a fi. Nu este copia a ceea ce există şi a fost creat, prin pictură ea dezvăluind însuşi procesul creaţiei: cum se mişcă lucrurile de la amorf către existenţă, cum încep să capete sens şi lumină (în sens de lumen, lumină fizică pe care o vedem, şi nu de lux). Ea lucrează cu lumina constitutivă, interioară şi duce lucrurile către punerea lor în lumina diurnă, cea care decupează formele şi lasă unele zone în umbră. Se simte în lucrările ei această încercare „de-a ieși”, de-a face din nimic ceva, asemenea actului întemeietor (se şi spune de altfel că artiştii continuă să ducă mai departe un ceremonial al creaţiei, prin ceea ce a rămas încă nepus în ordine, încercând chiar să rememoreze acele momente ale creaţiei originare pentru a le duce mai departe). În acest fel lucrurile ies dintr-o zonă a nonexistenţei şi vin uşor către privitor şi încep să-l ia ca martor la un ceremonial al existenţei, al aşezării efective în lume.
Din punct de vedere artistic, este foarte greu de-a găsi un echivalent al Tinei Popa în ceea ce priveşte curajul de-a risca cromatic în spaţiul pânzei, datorită tonurilor pe care le foloseşte: sunt tonuri pastelate, de la violet deschis, roz, roşu diluat, în general culori aduse într-o zonă de saturaţie extrem de diafană şi subtilă, pe care trebuie să ştii să le stăpâneşti până la capăt (dacă nu, rişti foarte uşor să cazi în compromiterea culorii şi a imaginii). Ea se joacă astfel într-un mod spectaculos cu riscurile în spaţiul pânzei şi cumva dovedeşte implicit faptul că vocaţia o împinge să reconstruiască lumea, că lumea însăşi este plină de capcane şi de riscuri (inclusiv lumea pe care o reconstruieşte ea pe pânză) şi că adevărata vocaţie este cea care îţi dă energia să depăşeşti toate aceste capcane. Dar cea mai bună dovadă a prezenţei Tinei Popa în spaţiul artei, al vieţii şi al comunicării este chiar relaţia directă cu lucrările ei.
Domnul Ion Tămâian a evidenţiat meritul artistei omagiate de-a lupta mai puţin pentru persoana proprie şi mai mult pentru ceilalți, „aşa cum îi stă bine unui rotarian”, a ţinut să precizeze, mulţumindu-i cu această ocazie şi din partea Rotary Club Sibiu. De asemenea, a apreciat faptul că Tina Popa a fost liantul între filiala UAP din Sibiu şi cea din Râmnicu Vâlcea, relevând mereu faptul că artiştii celor două filiale au rădăcini comune, deoarece ei au aparţinut iniţial uneia singure, cea de la Sibiu. Că au rămas prieteni şi au avut numeroase activităţi împreună, inclusiv în cadrul taberelor de creaţie de la Dealul Malului. Doamna Floriana Vlădulescu Marin (preşedintele „Rotary Club” din Râmnicu Vâlcea) a adresat felicitări artistei din partea „colegilor rotarieni”.
Plasticianul Gheorghe Dican (vicepreşedinte al UAP şi preşedinte al Filialei Vâlcea a UAP) a transmis Tinei Popa, în numele membrilor UAP din România, sănătate deplină, putere de muncă, mulţumire sufletească, împliniri şi „La Mulţi Ani” creatori!
Sorin Lory Buliga

Targul de Arta

AZI, TÂRG DE ARTĂ!

Vineri, 16 decembrie 2016, cu începere de la ora 18.00, la Galeria de Artă „Artex”, din municipiul Râmnicu Vâlcea, are loc cea de-a 25-a ediţie a Târgului de artă. Evenimentul, care are loc cu începere de la ora 18.00, este organizat de filiala Vâlcea a UAP. Despre această manifestare, preşedintele UAP Vâlcea, Gheorghe Dican, ne-a spus: „Ne aflăm la cea de-a 25-a ediţie a Târgului de artă. Participă artişti din filiala Vâlcea a UAP. De altfel, filiala Vâlcea are în componenţă şi artişti plastici din Curtea de Argeş şi din judeţul Olt. De asemenea, la acest eveniment avem invitaţi artişti plastici şi din Bucureşti. În cadrul expoziţiei vor fi prezentate şi lucrări aparţinând unor artişti cu operă închisă. Mă refer la Medi Wechsler Dinu, la Lidia Nancuischi şi Alexandru Nancu. Lidia Nancuischi este mama lui Alexandru Nancu, o artistă foarte importantă pentru arta românească. De fiecare dată este o plăcere să te întâlneşti, la sfârşit de an, cu publicul iubitor de artă. Totodată, vor fi şi câteva surprize plăcute în cadrul acestui eveniment”. Laura Bondoc

Petti Velici & Theodora Scurtu

TATĂ ŞI FIICĂ ÎN… EXPOZIŢIE

Vineri, 11 noiembrie 2016, de la ora 19.00, Galeria de Artă „Artex”, din municipiul Râmnicu Vâlcea, va fi gazda vernisajului expoziţiei sub genericul „Culoare, Timp şi Spaţiu”. Pe simezele galeriei de artă îşi vor expune lucrările Petti Velici şi Theodora Scurtu. În cadrul vernisajului, despre cei doi artişti plastici şi opera lor va vorbi criticul de artă Luiza Barcan. Despre acest eveniment şi cei doi protagonişti care îşi vor expune lucrările la Galeria de Artă „Artex”, Gheorghe Dican, preşedintele UAP Vâlcea, ne-a spus: „Este vorba despre o expoziţie extrem de interesantă, atât din punct de vedere al exponatelor, cât şi din punct de vedere al alăturării celor doi, tată şi fiică. Nu sunt la prima expoziţie împreună, dar dacă la primele expoziţii puteam vorbi despre începuturile unei poveşti, în care tatăl îşi încuraja fiica să urmeze un traseu educaţional, acum ne aflăm aproape, în preajma debutului, în cazul fiicei şi a consacrării definitive în cazul tatălui. Theodora Scurtu este studentă în anul I la Facultatea de Arte din Timişoara, admisă prima pe listă, la concursul de admitere susţinut anul acesta în oraşul de pe Bega. După ce a absolvit Liceul de Arte din Râmnicu Vâlcea, unde s-a remarcat, în mod evident, prin expoziţiile pe care le-a făcut, individuale şi colective, dar şi cu premiile obţinute, iat-o, acum, păşind în lumea bună a artelor plastice, într-o galerie profesionistă, respectând toate exigenţele impuse de aceasta. Pentru mine este o mare bucurie să urmăresc traseul evolutiv al unor astfel de tineri şi, de asemenea, sunt fericit când ei se reîntorc acasă, consolidând grupul artiştilor vâlceni. Petti Velici nu este la prima expoziţie personală, dar din punct de vedere simbolic este la cea mai importantă. Vineri, de la ora 19.00, o va duce de mână, îmbrăcată la ţol festiv, la altarul culturii române, pe Theodora. Să le dorim mult succes şi să le dorim ca parteneriatul lor să fie cât mai îndelungat”.

„SEMNE ŞI GESTURI” – Nicolae Ispas

EXPOZIŢIA DE PICTURĂ „SEMNE ŞI GESTURI” – NICOLAE ISPAS

Vineri, 7 octombrie 2016, cu începere de la ora 18.00, la Galeria de Artă „Artex” din municipiul Râmnicu Vâlcea, are loc vernisajul expoziţiei de pictură sub genericul „Gesturi şi semne”. Pe simezele galeriei de artă vor fi expuse lucrările artistului plastic Alexandru Nicolae Ispas din Alba-Iulia. Despre acest eveniment, Gheorghe Dican, preşedintele UAP Vâlcea, ne-a spus: „Alexandru Nicolae Ispas este preşedintele filialei Alba-Iulia a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Este un artist care practică o pictură de tip non-figurativ, cu elemente de tip gestual. Artistul a ajuns la o sinteză a formelor şi pune în dialog câmpurile cromatice tratate plat-uniform, cu zone profund vibrate. Este prima expoziţie personală pe care Alexandru Nicolae Ispas o are la Râmnicu Vâlcea. Însă, artistul a participat în mai multe expoziţii colective organizate la Râmnicu Vâlcea”. Laura Bondoc

Salonul Judetean de Arta

Aşa cum ne-a obişnuit în ultimi ani şi anul acesta renumita Uniune a Artiştilor Plastici din România – Filiala Vâlcea a pregătit pentru iubitorii genului din municipiul şi judeţul nostru o serie întreagă de expoziţii reprezentative din domeniul artelor plastice. Iubitorii de pictură, sculptură, artă fotografică etc. pot admira la sediul Uniunii din Strada Calea lui Traian nr.114, la parterul blocului L, o serie întreagă de exponate (picturi, fotografii, sculpturi, caricaturi etc.. Organizatorii vin cu câteva surprize extrem de plăcute şi atrăgătoare prezentând în faţa râmnicenilor şi pe autorii acestor lucrări. Ei pot să dialogheze cu renumiţi artişti veniţi din ţară, dar şi din străinătate. Din discuţiile purtate cu organizatorii şi în mod deosebit cu preşedintele UAP Vâlcea – Gheorghe Dican, am desprins câteva lucruri extrem de interesante şi benefice pentru noi toţi ce vizează desfăşurarea acestor evenimente eşalonate pe zile, săptămâni şi luni, de-a lungul întregului an. Galeria de Artă ”ARTEX” din Rm. Vâlcea prezintă Salonul Judeţean de Artă-ora 24.00; l 09-29 septembrie, Aşadar, stimaţi cititori, iubitori de arte frumoase aveţi ce vedea şi admira de-a lungul întregului an la renumita Galerie de Artă ”ARTEX” din Rm. Vâlcea, sub îngrijirea şi în organizarea unor minunaţi colegi de-ai noştri, care deservesc în credinţă, devotament şi înalt profesionalism această importantă latură a culturii vâlcene. Nicolae Dinescu

Pictură colecţia „dr. Nicolae-Ioan Vrâncean”

VERNISAJ LA GALERIA DE ARTĂ „ARTEX”

Vineri, 1 iulie 2016, de la ora 18.00, la Galeria de Artă „Artex” din Râmnicu Vâlcea, are loc vernisajul expoziţiei de pictură colecţia „dr. Nicolae-Ioan Vrâncean”. Pe simezele galeriei de artă vor fi expuse lucrări ale artiştilor plastici: Marin Gherasim, Leon Vreme, Angela Tomaselli, Gheorghe Dican, Torino Bocaniciu, Viorel Cosor, Miron Duca, Ştefan Pelmuş. Evenimentul este organizat de UAP Vâlcea şi Asociaţia AVV. Aceste informaţii ne-au fost oferite de Gheorghe Dican, preşedintele UAP Vâlcea. Carina Miron